Existența unui contract colectiv de muncă (CCM) este un element esențial în viața fiecarui angajat. Obținut prin negociere colectivă, adică negociere susținută de toți salariații organizați într-un sindicat, CCM-ul este fructul organizării lucrătorilor în scopul participării lor la procesul decizional de stabilire a condițiilor de muncă din companie. Aceste contracte stabilesc pentru o durată fixă de până la 2 ani standardul minim al relației de muncă aplicabil fiecărui angajat, adică în principal toate drepturile și beneficiile de care te bucuri astăzi, primele, protecția socială sau diverse reglementări cu privire la timpul de lucru, zile de concediu, și multe altele. Un CCM nu este esențial doar pentru angajații din companie ci și pentru cei care își doresc să se angajeze în companie întrucât prin existența unui astfel de contract, viitorul angajat având practic asigurat deja un standard minim de prime, beneficii, reglementări, etc, negociat de viitorii săi colegi, nu mai trebuie decât să își negocieze un salariu satisfacator.

In măsura în care angajații sunt bine organizați și implicit au o putere de negociere mare acest standard poate crește mult peste standardul minim legal. În ALU, după 8 ani de existență ai SITT și 4 negocieri colective am construit un standard minim al relației de munca probabil unic în companiile de profil din țara. Dar cum acest contract nu are o durata de viata nelimitată, nivelul acestui standard poate crește sau scădea în funcție de capacitatea de negociere a salariaților din acel moment. Desigur experiența și capacitatea de negociere a reprezentanților voștri din SITT își spune cuvântul însă în final forța colectivă este cea care face lucrurile să se miște. Dincolo de orice poziționare ideologică, de a fi sau nu membri ai organizației, dacă ne dorim cu adevărat să menținem sau chiar să creștem acest standard nu putem ignora aceste negocieri și nu putem sta în afara lor sperând la ce e mai bine. Ce e mai bine depinde integral de implicarea fiecăruia dintre noi. Și da, acum că știți toate acestea, că știți cât de mult v-a ajutat CCM-ul în decizia de angajare în această companie, așteptăm și sprijinul vostru dragi colegi angajați mai recent.

De-a lungul timpului ne-am poziționat ca o organizație consensuală cu partenerii sociali și democratică în luarea oricăror decizii. Așa cum ați putut remarca până acum prin acțiuni simple, cum ar fi afișarea unui fluturaș, am încercat să punctăm un lucru esențial: suntem uniți, susținem cu toții acest demers și ne dorim un CCM bun care să reflecte plusul de valoare adus companiei de munca noastră. Demersurile și acțiunile SITT vor continua și trebuie susținute de fiecare dintre noi dacă dorim să transmitem un mesaj de unitate suficient de puternic. Iar dacă situația o va cere, vom decide prin consultarea membrilor cum ne poziționăm în fața eventualelor presiuni sau decizii nefavorabile venite din partea companiei.

Noi cei din linia 1, vă asigurăm ca de fiecare dată ca nu vom ceda presiunilor și că suntem acolo pentru voi și pentru a obține cele mai bune rezultate. Implicarea voastră magistrală în completarea a mai bine de 1200 de sondaje ne-a oferit suficiente informații pentru a ne calibra strategia și cerințele în linie cu așteptările și nevoile tuturor salariaților din aceasta companie. Haideți să arătăm că știm să luptăm împreună pentru CCM-ul nostru!

Susține sindicatul tău! Susține un nou CCM!